vineri, 24 iulie 2009
Nicolae Guta ne dezvaluie secretele celei mai noi afaceri de familie
Criza financiara nu l-a speriat pe inegalabilul Nicolae Guta. Din contra, i-a deschis noi orizonturi in materie de afaceri. Din punct de vedere muzical, lucrurile merg foarte bine, ca intotdeauna. Inceputul verii il gaseste pe maestrul Guta implicat intr-o serie de proiecte interesante, care mai de care mai solicitante. Ca sa nu mai vorbim de o serie de evenimente extrem de importante din viata marelui artist.
Regele manelelor ne-a acordat, cu generozitate, doua ore, pentru a le povesti fanilor sai care sunt cele mai noi lucruri din viata si cariera sa, la mijlocul anului 2009.
Ce surprize muzicale pregatiti pentru aceasta vara?
Cel mai nou proiect muzical, de care ma ocup in ultima perioada de timp, se va concretiza in viitorul apropiat. Este vorba despre un album de familie, cu familia Guta, bineinteles. Un material etno, cu influente moderne, ce va contine piese in duet, interpretate de mine, baietii mei, Nicu si Cosmin, si, bineinteles, Nicoleta.
]Baietii sunt la fel de talentati ca tatal?
Nicusor si Cosmin sunt extrem de talentati. Primul dintre ei cânta la tarabana, clarinet, voce. Cel de-al doilea, la orga si voce. Deja am inregistrat câteva piese impreuna. Urmeaza sa finalizam albumul despre care va povesteam, cât de curând. Pâna atunci, insa, puteti urmari videoclipul uneia dintre aceste melodii la posturile de televiziune de specialitate. Atât eu, cât si baietii mei, speram sa va placa.
Cu fiica dumneavoastra, Nicoleta, aveti proiecte comune?
Pe lânga albumul de familie, eu si fiica mea inregistram piese pentru un alt material discografic. Este vorba despre un proiect ce ne include doar pe noi doi. In ceea ce o priveste pe Nicoleta, am numai cuvinte de lauda. Are o voce foarte buna, repertoriul ei cuprinde, pe lânga manele, si muzica usoara, etno, house. Chiar pot spune ca muzica usoara pe care o interpreteaza are o pondere de 70-80% din totalul melodiilor sale. Sunt foarte mândru de fiecare copil al meu si fac tot posibilul sa le fiu aproape.
Revenind la Nicolae Guta, pregatiti ceva si singur, fara copii?
Dupa cum bine m-ai intrebat, lucrez in studio si piese pentru un album solo. Dar nu va dezvalui mai mult, pentru ca va fi intr-adevar o surpriza deosebita pentru toti acei care iubesc muzica lui Nicolae Guta.
Unde va putem vedea in aceasta vara cântând?
Peste tot. In tara si in afara ei. Foarte multe spectacole voi avea in Spania, pe parcursul lunii iunie. In lunile iulie si august voi fi pe litoralul românesc. Dar voi ajunge la sufletele românilor si prin intermediul micului ecran. Ma refer la emisiunile la care voi fi invitat si la videoclipurile mele.
Am aflat ca sunteti implicat intr-o noua afacere!?
Da. Suntem aproape de finalizarea unei pensiuni de vis, la Petrosani. Este un proiect unic in tara noastra, din mai multe puncte de vedere. In primul rând, designul imi apartine, fiind 100% original. In al doilea rând, este vorba despre un ansamblu grandios, ce cuprinde 24 de camere, restaurant, piscina, un centru de masaj si o spalatorie. In plus, cei care ne vor trece pragul vor avea foarte multe surprize. Il pot intâlni pe Nicolae Guta intr-o alta ipostaza, aceea de maestru bucatar. Oaspetii nostri vor fi serviti cu specialitatile casei, gatite uneori chiar si de mine, in functie de timpul meu liber. De delicatesele restaurantului se va ocupa o echipa de patru bucatari, care au fost scoliti la cele mai bune cursuri de calificare din tara. O alta noutate este organizarea unor seri speciale, in care cei prezenti se vor putea distra alaturi de mine, de Nicoleta, pe muzica noastra. Vom avea si invitati speciali, prieteni de-ai nostri. Este o afacere de familie, astfel incât ne dorim ca toti cei care ne vor calca pragul sa se simta ca acasa si sa revina cu drag.
Despre evenimentele care urmeaza in familie, ce ne puteti spune?
Ne pregatim pentru doua evenimente in familie. Unul dintre ele este botezul micutului Nicolas, cel de-al doilea baiat al Nicoletei. Si cel de-al doilea are o dubla insemnatate. Nunta fiului meu cel mare, Marian, va fi in aceeasi zi cu botezul baiatului lui. Asa ca o vom tine intr-o petrecere.
Care este cheia succesului lui Nicolae Guta?
Sunt deosebit de importante munca, seriozitatea si talentul. Dar esential este ca muzica sa ajunga la sufletul celor carora li te adresezi. Sa ajungi sa fii parte din familia lor. De obicei, acolo unde am cântat o data, am fost chemat si a doua, a treia sau a zecea oara. Astfel incât oamenii respectivi nu concep distractie sau eveniment in familia lor fara mine. Eu ramân prieten cu toti aceia care ma invita. Probabil, aceasta este cheia succesului meu.
C.T.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu